Corul liceului, coordonat de către domnul profesor Paul Aneci, ne-a încântat, încă o dată, cu melodii care au întreținut atmosfera plină de sărbătoare. Domnul prof. Bogdan Maleon a ținut un discurs despre importanța istoriei în viața cotidiană, fiind și dumnealui plăcut impresionat de inițiativa și demersul Cercului de Istorie. A urmat concursul de postere pe tema “România – Țara mea!”, ce a fost un bun prilej pentru toți elevii din clasele V-X de a-și dovedi abilitățile în materie de artă plastică sau digitală și totodată iubirea față de patrie. Elevii au fost stimulați cu diplome și premii sub formă de reviste/cărți, oferite de către Muzeul UAIC și Cercul de Istorie al liceului nostru, pentru cele mai reușite și originale lucrări. În continuare, elevele Alexandra-Diana Croitoru și Ștefana-Maria Filip, membre ale Cercului de Istorie, au susținut o comunicare, cu ajutorul unei prezentări PowerPoint ce a avut drept temă ”Anul 1918 în România” și care sublinia momentele prin care s-a realizat România Mare în anul 1918. Pe baza prezentării, au fost pregătite o serie de întrebări pentru auditoriu, ce au reprezentat încă o ocazie pentru elevii noștri de a-și demonstra perspicacitatea și atenția. În final, ca rezultat al muncii depuse pe parcursul anului școlar, Cercul de Istorie ”Privire în trecut” și-a lansat cel de-al treilea număr al revistei, intitulat ”Civilizații dispărute”.

Mulțumiri speciale doamnei profesor coordonator Maria Rados, fără de care n-am fi putut comemora în acest cadru ziua noastră națională. Totodată, mulțumim doamnei director educativ Maria Pașcan, mereu alături de noi la activitățile educative extrașcolare, profesorilor Mihaela Știrbu și Paul Aneci, prezentatorilor activității (elevii Andreea Bodnariu și Călin Cristian, din clasa a XI-a A), membrilor Cercului de istorie și tuturor celor care au fost prezenți la această activitate.

Realizat de: Croitoru Alexandra-Diana și Filip Ștefana-Maria

Poate ca nu sunt persoana  potrivită care sa ofere o părere obiectivă despre felul în care au mers lucrurile, perspectiva mea nefiind nicicum una obiectivă, pentru ca am fost implicată şi în organizare şi am fost şi pe scena, dar… eu sunt convinsă ca totul a mers bine. Cred că micile lipsuri au fost trecute cu vederea şi că emoţiile au scuzat detaliile care poate au deranjat pe ici, pe colo.

Pe de altă parte, mărturisesc că în momentele acelea mi-am dat seama că sunt norocoasă. Sunt mândră să fac parte din Privire în trecut, dintr-un colectiv de oameni serioşi, ambiţioşi, de oameni creativi, de oameni frumoşi, oameni care au contribuit prin influenţa personală la crearea unui grup pestriţ şi multilateral, dar care a reuşit să funcţioneze de minune. Îmi permit sa vorbesc in numele întregului colectiv  pentru a-i mulţumi doamnei Rados pentru coordonare şi pentru ca ne-a adus aici, la finalul primei etape de Privire în trecut.

De asemenea, mulţumesc şi tuturor celor care au fost alături de noi în amfiteatru, atât elevilor, cât şi cadrelor didactice. Sperăm că ne-am ridicat la nivelul asteptărilor, că am reuşit să vă captăm atenţia şi interesul şi vă rugăm să rămâneţi în continuare alături de noi, să ne oferiţi feedback şi să ne ajutaţi să învătăm în continuare şi… să creştem.  

Coordonator: prof. Maria Rados

Moderator: Cristian Călin, Președintele Cercului de Istorie ”Privire în trecut”

Participanți: elevi ai claselor de gimnaziu și liceu

Derularea programului:

Prezentarea activității Cercului de istorie ”Privire în Trecut” în anul școlar 2012-2013;
Lansarea celor două numere ale revistei Cercului de Istorie;
Lansarea site-ului Cercului de istorie ”Privire în trecut”;
Prezentarea proiectelor premiate la concursuri școlare, la disciplina Istorie, în anul școlar 2012-2013;

Victor Vlad, clasa a X-a B, cu Histria. Pe urmele milesienilor.
Daniel și Răzvan Gorgan, clasa a IX-a D, cu Biserica de lemn de la Păușești.
Diseminarea activităților derulate în cadrul Proiectului Multilateral Comenius “New technologies help to get closer to our European neighbours” (Întâlnirile de proiect de la Milano_Italia, Kumluca_Turcia, Varșovia_Polonia)

Vorbim despre evenimentele Holocaustului, învățam despre ele la istorie și suntem notați, ne  auzim bunicii povestind, citim pe ici, pe colo despre ele, dar, cu toate acestea, parcă ne vine greu să credem că s-au întâmplat aievea. Vorbesc în numele celor din generația mea, cei care au crescut într-o societate prea pașnică pentru a percepe și a înțelege cu adevărat informațiile care li se aduc cu privire la Holocaust. Toate par povești; prea șocante pentru a părea reale, prea iraționale pentru a părea plauzibile. Puși în fața acestor povești, nu putem decât să căutăm motive. De ce?

Nu înțelegem “problema evreiască”. Nu pricepem rolul “purificării natiuni”. Totul s-a bazat pe o ideologie atât de abstractă, încât e greu de crezut că a fost pusă în aplicare prin mijloace atât de concrete. Genul acesta de extremism este mai presus de orice ne-am putea imagina. Cu toate acestea, cea mai grea întrebare care apare este : de ce nu s-a opus nimeni? De ce restul populației, instituțiile, Biserica nu au făcut nimic? Care era cauza acestei inerții? Pentru că e clar că toată lumea vedea ce se întâmplă. E oare posibil ca frica să fi făcut atâția oameni impasibili la masacrul din jur? Sau a fost altceva? Toate acestea sunt întrebări care, la urma urmei, nu rezolvă nimic. Nici un răspuns nu aduce lămuriri concrete.

În altă ordine de idei, o altă trăsătură care face Holocaustul atât de îngrozitor este faptul că victimele nu aveau scăpare, adică nu există nimic ce ar fi putut să facă pentru a evita moartea. De  exemplu, creștinii puteau scăpa de pedeapsă dacă se lepădau de religia lor, ori evreii nu aveau această opțiune. Condiția lor era suficientă pentru a fi uciși.

De asemenea, distinctivă este și violența și cruzimea cu care erau înfăptuit masacrul. Nu erau eliminați pur și simplu, scurt, nedureros. Nici pe departe. Cu toții am auzit de celebrul Mengele, care, practic, se juca cu trupurile lor chiar și înainte să îi omoare prin tot felul de experimente medicale care nu erau făcute în scop științific, deși nici asta nu ar fi fost o justificare suficientă. Bineînțeles, mai erau și ghetourile, camerele de gazare, lagărele de concentrare, “trenurile mortii”… Toate aceste elemente groaznice nu erau decât parametrii normali, măsuri care erau luate în scopul purificării națiunii. Și nu numai împotriva evreilor. Și țiganii, masonii, martorii lui Iehova, homosexualii, persoanele cu dizabilităţi. Toți aceștia reprezentau o serie  de “plăgi” de care națiunea trebuia să scape ca să rămână sănătoasă. De la asta a plecat tot.

Acum, la mai bine de șapte decenii de la acele evenimente, noi nu putem schimba nimic. Putem doar să încercam să evităm ca acest gen de istorie să se repete. Putem să conștientizăm că încă avem supraviețuitori printre noi sau urmași ai acestora și, chiar dacă nu mai putem face multe pentru ei, să încercam să-i ascultăm, căci sigur ei au ceva de spus.