Este o persoană demnă de toată considerația, care a reușit să stârnească în sufletele noastre o emoție profundă. Este o persoană demnă de toată considerația, care a reușit să stârnească în sufletele noastre o emoție profundă. Nu pot descrie privirea blândă a acestui domn ce “și-a pus toată credința în noi, că nu vom lua în derâdere mesajul său, că vom transmite mai departe că a fi Om înseamnă să iubești, nu să urăști, dincolo de orice diferență de opinie, de rasă, religie, sex”, după cum ne spunea doamna profesoară Maria Rados, coordonatoare a acestei activități, dar și a Cercului nostru de Istorie. Este impresionant modul în care a reușit să capteze atenția a mai bine de 40 de elevi și profesori și cum, prin intensitatea trăirilor sale, a vărsat sincere lacrimi la amintirea chipului neputincios al mamei sale care, plină de durere, privea cum copiii săi îi sunt îndepărtați. Ce poate fi mai rău decât să fii luat de lângă familie și să nu știi exact ce se întâmplă, așa cum  Dl. Finkelstein a fost escortat în plină zi de jandarmi și polițiști la Chestura de Poliție din Iași, fiind tratat cu brutalitate, umilit, astfel încât până și în ziua de astăzi, dumnealui își pune intrebarea: “De ce?”. De ce a trebuit să asiste la această crimă, să vadă primii morți încă de la o vârstă fragedă și cum șiroaie de sânge curgeau de-a lungul străzilor.

În fiecare an, Dl. Finkelstein este prezent la ceremoniile de comemorare a victimelor, la cele trei memoriale ridicate lângă gropile comune din Iași, pentru a rosti rugăciuni în amintirea celor morți, pentru care, chiar el, alături de alte persoane, a fost nevoit să le sape locul de veci. Trăiește, după cum ne mărturisea, o mare dramă de vreme ce nici azi nu știe dacă printre ei se află și fratele său, pierdut în timpul transportării cu ”trenurile morții” spre Podul Iloaiei, motiv pentru care, continuă să pună în fiecare an câte o floare la mormântul lor.

Realizat de: Murăraşu Ştefana

Astfel, două zile mai târziu, sub coordonarea doamnei profesoare, ne-am  mobilizat și am pornit la Muzeul Comunității Evreilor din Iași, pentru a pătrunde în universul valorilor și tradițiilor evreiești, urmând a face o scurtă oprire și la Sinagogă. Ajunși la destinație, am aflat că Muzeul a fost înființat în anul 1986, el funcționând în anii precedenți la etajul Sinagogii Mari din Iași. Muzeul a fost relocat ulterior, în urma intrării în șantier a Sinagogii. În ciuda dimensiunilor reduse ale muzeului, am putut să observ că explicațiile doamnei Marta Eșeanu au atras atenția celor din grupul nostru, mai ales atunci când povestea despre actele de cruzime săvârșite asupra evreilor din Iași în vara anului 1941.

La sfârșitul acestei vizite, doamna Marta Eșeanu, ghid al Muzeul Comunității Evreiești, ne-a acordat un scurt interviu.

Reporter PT: Stimată doamnă Marta Eșeanu, aș dori să vă întreb de cât timp aveți această responsabilitate a prezentării expoziției?

Dna Marta Eșeanu: Eu am această responsabilitate de puțin timp, de aproximativ doi ani. Întrucât acest Muzeu a fost înființat de către domnul Silviu Sanie și de soția acestuia, care era muzeograf în cadrul Muzeului de Istorie al Moldovei, după ce doamna a decedat, soțul dumneaei nu mai locuiește în România și astfel mi-a revenit sarcina de a mă ocupa de această funcție.

Reporter PT: Am fi interesați să aflăm cine sunt cei care calcă pragul acestui Muzeu al Comunității Evreiești.

Dna Marta Eșeanu: În general, Muzeul este vizitat de o serie de “foști” ieșeni, care continuă să revină pe aceste meleaguri și vor să își regăsească rădăcinile. De asemenea, este vizitat de turiști, studenți care beneficiază de anumite cursuri de pregătire și de elevi, ca și voi, aduși de profesori inimoși, care vor să le ofere șansa de a cunoaște istoria și trecutul orașului Iași.

Reporter PT:  Cum apreciați interesul tinerilor ieșeni pentru valorile și tradițiile evreiești?

Dna Marta Eșeanu: În ceea ce privește interesul tineretului pentru acest Muzeu, nu îmi pot da seama cât este de mare, pentru că nu vin foarte multe grupuri, dar cred că în primul rând contează inițiativa cadrelor didactice de a-i îndruma pe elevi spre a vizita și a cunoaște această istorie.

Reporter PT: V-ați dori ca vizitatorii să vină în număr mai mare?

Dna Marta Eșeanu: Sigur că ar trebui ca vizitatorii să fie cât mai mulți și în special din generația tânără, pentru că aici există un trecut care merită cunoscut și un trecut care, devine din ce în ce mai mult, istorie.

Reporter PT: Ce părere aveți despre faptul că în curând îl vom avea printre noi pe stimatul domn Leizer Finkelstein, care va veni în mijlocul nostru pentru a le împărtăși elevilor Liceului Teoretic de Informatică “Grigore Moisil” Iași, acele momente din vara lui 1941?

Dna Marta Eșeanu: Cu siguranță va fi o zi foarte instructivă și o oră adevărată de istorie, pentru că mărturisirile supraviețuitorilor sunt un izvor important al istoriei și al memoriei acelor vremuri.

Reporter PT:  Vă mulțumim pentru disponibilitate și timpul acordat!

Realizat de: Murăraşu Ştefana

Vorbim despre evenimentele Holocaustului, învățam despre ele la istorie și suntem notați, ne  auzim bunicii povestind, citim pe ici, pe colo despre ele, dar, cu toate acestea, parcă ne vine greu să credem că s-au întâmplat aievea. Vorbesc în numele celor din generația mea, cei care au crescut într-o societate prea pașnică pentru a percepe și a înțelege cu adevărat informațiile care li se aduc cu privire la Holocaust. Toate par povești; prea șocante pentru a părea reale, prea iraționale pentru a părea plauzibile. Puși în fața acestor povești, nu putem decât să căutăm motive. De ce?

Nu înțelegem “problema evreiască”. Nu pricepem rolul “purificării natiuni”. Totul s-a bazat pe o ideologie atât de abstractă, încât e greu de crezut că a fost pusă în aplicare prin mijloace atât de concrete. Genul acesta de extremism este mai presus de orice ne-am putea imagina. Cu toate acestea, cea mai grea întrebare care apare este : de ce nu s-a opus nimeni? De ce restul populației, instituțiile, Biserica nu au făcut nimic? Care era cauza acestei inerții? Pentru că e clar că toată lumea vedea ce se întâmplă. E oare posibil ca frica să fi făcut atâția oameni impasibili la masacrul din jur? Sau a fost altceva? Toate acestea sunt întrebări care, la urma urmei, nu rezolvă nimic. Nici un răspuns nu aduce lămuriri concrete.

În altă ordine de idei, o altă trăsătură care face Holocaustul atât de îngrozitor este faptul că victimele nu aveau scăpare, adică nu există nimic ce ar fi putut să facă pentru a evita moartea. De  exemplu, creștinii puteau scăpa de pedeapsă dacă se lepădau de religia lor, ori evreii nu aveau această opțiune. Condiția lor era suficientă pentru a fi uciși.

De asemenea, distinctivă este și violența și cruzimea cu care erau înfăptuit masacrul. Nu erau eliminați pur și simplu, scurt, nedureros. Nici pe departe. Cu toții am auzit de celebrul Mengele, care, practic, se juca cu trupurile lor chiar și înainte să îi omoare prin tot felul de experimente medicale care nu erau făcute în scop științific, deși nici asta nu ar fi fost o justificare suficientă. Bineînțeles, mai erau și ghetourile, camerele de gazare, lagărele de concentrare, “trenurile mortii”… Toate aceste elemente groaznice nu erau decât parametrii normali, măsuri care erau luate în scopul purificării națiunii. Și nu numai împotriva evreilor. Și țiganii, masonii, martorii lui Iehova, homosexualii, persoanele cu dizabilităţi. Toți aceștia reprezentau o serie  de “plăgi” de care națiunea trebuia să scape ca să rămână sănătoasă. De la asta a plecat tot.

Acum, la mai bine de șapte decenii de la acele evenimente, noi nu putem schimba nimic. Putem doar să încercam să evităm ca acest gen de istorie să se repete. Putem să conștientizăm că încă avem supraviețuitori printre noi sau urmași ai acestora și, chiar dacă nu mai putem face multe pentru ei, să încercam să-i ascultăm, căci sigur ei au ceva de spus.