Parteneriat cu Iași – Capitală Culturală Europeană în 2021
Fundaţia Iaşi – Capitală Culturală Europeană a fost înființată în septembrie 2013 de către Primăria Municipiului Iaşi, ca urmare a dezbaterilor publice la care au participat reprezentanţi ai factorilor de decizie şi ai principalelor instituţii culturale, precum şi operatori din sectorul cultural şi creativ.Obiectivul Fundaţiei este promovarea identităţii culturale a Municipiului Iaşi în străinătate şi în România, având ca ţintă obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană. Capitala Culturală Europeană este un oraş desemnat de către Uniunea Europeană care, timp de un an, organizează o serie de evenimente culturale cu o puternică dimensiune europeană. Cercul de Istorie a încheiat un parteneriat cu Fundația Iași – Capitală Culturală, în sensul în care aceștia au fost interesati de proiectul nostru Iasi – Fereastra culturala, in care facem un tur al muzeelor iesene pentru a realiza recenzii legate de coordonata europeana a acestora. Astfel, pe data de 8 decembrie am fost chemati la sediul fundației de pe Bulevardul Stefan cel Mare și ni s-a vorbit despre misiunea lor si despre cum am putea face acest parteneriat posibil. Rezultatele au fost favorabile: am optat pentru susținere, promovare și ajutor reciproc.
Recent Comments