Corul liceului, coordonat de către domnul profesor Paul Aneci, ne-a încântat, încă o dată, cu melodii care au întreținut atmosfera plină de sărbătoare. Domnul prof. Bogdan Maleon a ținut un discurs despre importanța istoriei în viața cotidiană, fiind și dumnealui plăcut impresionat de inițiativa și demersul Cercului de Istorie. A urmat concursul de postere pe tema “România – Țara mea!”, ce a fost un bun prilej pentru toți elevii din clasele V-X de a-și dovedi abilitățile în materie de artă plastică sau digitală și totodată iubirea față de patrie. Elevii au fost stimulați cu diplome și premii sub formă de reviste/cărți, oferite de către Muzeul UAIC și Cercul de Istorie al liceului nostru, pentru cele mai reușite și originale lucrări. În continuare, elevele Alexandra-Diana Croitoru și Ștefana-Maria Filip, membre ale Cercului de Istorie, au susținut o comunicare, cu ajutorul unei prezentări PowerPoint ce a avut drept temă ”Anul 1918 în România” și care sublinia momentele prin care s-a realizat România Mare în anul 1918. Pe baza prezentării, au fost pregătite o serie de întrebări pentru auditoriu, ce au reprezentat încă o ocazie pentru elevii noștri de a-și demonstra perspicacitatea și atenția. În final, ca rezultat al muncii depuse pe parcursul anului școlar, Cercul de Istorie ”Privire în trecut” și-a lansat cel de-al treilea număr al revistei, intitulat ”Civilizații dispărute”.

Mulțumiri speciale doamnei profesor coordonator Maria Rados, fără de care n-am fi putut comemora în acest cadru ziua noastră națională. Totodată, mulțumim doamnei director educativ Maria Pașcan, mereu alături de noi la activitățile educative extrașcolare, profesorilor Mihaela Știrbu și Paul Aneci, prezentatorilor activității (elevii Andreea Bodnariu și Călin Cristian, din clasa a XI-a A), membrilor Cercului de istorie și tuturor celor care au fost prezenți la această activitate.

Realizat de: Croitoru Alexandra-Diana și Filip Ștefana-Maria

Poate ca nu sunt persoana  potrivită care sa ofere o părere obiectivă despre felul în care au mers lucrurile, perspectiva mea nefiind nicicum una obiectivă, pentru ca am fost implicată şi în organizare şi am fost şi pe scena, dar… eu sunt convinsă ca totul a mers bine. Cred că micile lipsuri au fost trecute cu vederea şi că emoţiile au scuzat detaliile care poate au deranjat pe ici, pe colo.

Pe de altă parte, mărturisesc că în momentele acelea mi-am dat seama că sunt norocoasă. Sunt mândră să fac parte din Privire în trecut, dintr-un colectiv de oameni serioşi, ambiţioşi, de oameni creativi, de oameni frumoşi, oameni care au contribuit prin influenţa personală la crearea unui grup pestriţ şi multilateral, dar care a reuşit să funcţioneze de minune. Îmi permit sa vorbesc in numele întregului colectiv  pentru a-i mulţumi doamnei Rados pentru coordonare şi pentru ca ne-a adus aici, la finalul primei etape de Privire în trecut.

De asemenea, mulţumesc şi tuturor celor care au fost alături de noi în amfiteatru, atât elevilor, cât şi cadrelor didactice. Sperăm că ne-am ridicat la nivelul asteptărilor, că am reuşit să vă captăm atenţia şi interesul şi vă rugăm să rămâneţi în continuare alături de noi, să ne oferiţi feedback şi să ne ajutaţi să învătăm în continuare şi… să creştem.  

Vizitarea acestuia a fost, cred eu, una dintre cele mai frumoase activităţi pe care le-am întreprins până acum, ca cerc. De alftel, nu era nimic impresionant prin dimensiune sau noutate – nici noi nu eram prea mulţi, muzeul nu e nici el foarte mare, situat destul de aproape de locuri pe care le vedem în fiecare zi în drum spre şcoală… Dar a fost ceva în acea zi, când primăvara a vrut să demostreze că e primăvară, ce a dat o lumină specială întâlnirii noastre.

Muzeul a fost redeschis relativ recent, iar schimbarile au adus un suflu nou expoziţiei, făcând totul mai atractiv, mai interactiv, dar fără să îndepărteze, totuşi, senzaţia aceea de rustic, de rural, fără să contamineze farmecul caracteristic al ceramicii de Cucuteni… Am fost primiţi cu căldură, zămbetele gazdelor împrăştiau ceva ce parcă inspira încredere. Exponatele era bine prezentate, ghidul si-a spus frumos povestea,  totul într-un decor care mie îmi amintea de vizita la Bojdeuca lui Creangă cu doamna învăţătoare (nu vreau să fiu înţeleasă greşit,dar ce e mai frumos decât clasele primare?).

De asemenea, a fost prima dată când revista noastra a fost văzută de persoane cu o mai înaltă pregătire, “am scos-o în lume”, practic, cu această ocazie. În acel moment, nu am putut oferi spre apreciere decât primul număr, “De ce?”, care a primit aprecieri pozitive.

Aşadar, activitatea de la Muzeul Universităţii A.I. Cuza a fost încununată de succes şi nu putem decât să sperăm ca în curând să organizăm şi alte deplasări cel puţin la fel de promitătoare.