În timpul vizitei noastre la muzeul Universității, i-am luat un interviu gazdei noastre și i-am adresat    întrebări legate de natura muzeului și de gradul de popularitate în Iași.

1. Cum aţi identificat nevoia existenței unui astfel de muzeu în Iași?

Istoria Universității din Iași nu poate fi disociată de cea a orașului Iași. Din acest punct de vedere, un Muzeu de al Universității are menirea de a pune în evidență evoluția principalului spațiu de formare intelectuală pentru elita din capitala Moldovei. Altfel spus, prin această instituție intenționăm să conservăm o dimensiune esențială a identității noastre culturale.

2. Care este gradul de interes în rândul tinerilor? Date fiind facilitățile create de lipsa taxei de intrare, vin persoane din proprie inițiativă, în afara grupurilor școlare?

În ultimii doi ani, numărul vizitatorilor tineri a crescut substanțial, ajungând să depășească 6.000 pe an. Majoritatea provin din universitățile și liceele ieșene.

3. Aveţi în vedere o extindere a muzeului în perspectivă?

Muzeul își extinde permanent activitățile în cadrul unor parteneriate cu instituții similare. În acest sens, organizăm o serie de manifestări precum expoziții permanente, conferințe și concerte.

4. Cine s-a implicat în crearea muzeului? Cum aţi aprecia procesul de construire a expoziţiei? De unde aţi făcut rost de exponate?

Muzeul a fost realizat prin efortul angajatilor universității, care au lucrat împreună cu diverși colaboratori externi (arhitecți, pictori, designeri etc). O parte din exponate provin din vechea colecție a Universității, iar restul au fost obținute prin achiziții, donații și custodii.

5. După părerea dumneavoastră, care este punctul forte al acestui muzeu?

Cele două secții ale Muzeului sunt organizate corent, pornind de la o tematică bine stabilită și având la bază exponate cu o mare valoare de patrimoniu. Considerăm că principala atracție o constituie maniera originală în care au fost puse în valoare aceste colecții.

6. Proiectul nostru presupune o comparare voită între muzeele Iașului și altele similare la nivel european. Ce recomandă Muzeul Universității în acest sens?

Muzeul Civilizației Cucuteni poate fi comparat cu Muzeul de Artă Eneolitică din Piatra Neamț, iar Muzeul Academic cu Muzeum Uniwersytetu Jagiellońskiego Collegium Maius.

7. Se va alătura Muzeul Universității proiectului Iași – Capitală culturală europeană în 2021?

Instituția noastră a realizat deja un parteneriat cu primăria municipiului Iași, în cadrul căruia se desfășoară deja mai multe proiecte comune.

La mine, aici se încheie aproape al doilea an de activitate în cerc. Am învăţat o grămadă de lucruri, am lucrat în proiecte care m-au făcut să descopăr lucruri la mine de care nu eram conştientă şi am legat multe relaţii frumoase.
“Privire în trecut” a avut puţine de a face cu trecutul. A fost chiar foarte anexat în prezent, în ceea ce suntem fiecare în parte, în ceea ce ştim şi ce putem să învăţăm.
Din motivele de mai sus, parcă toate schimbările care vin par să lovească câte ceva în mine. Toate ideile noi sunt frumoase şi bune şi sunt sigură că o să asigure o continuitate excelentă cercului. Cu toate acestea, sunt diferite. Nu o să mai fie – şi o să fiu intenţionat dramatică acum – ca pe vremea noastră.
În final, nu vreau decât o promisiune de la noii mei: să nu lase să se termine acest proiect în care am pus atâta suflet. Mă simt ciudat acum, când trebuie să predau ştacheta; ştiu, totuşi, că totul rămâne pe mâini bune de aici încolo.

Aşadar, mergem mai departe cu planuri noi. Vântul schimbării, vorba lu’ Scorpions, o să aducă lucruri minunate pe care sper să le privesc cu plăcere, de data asta, de pe margine. Urmăriţi în continuare activitatea Cercului de Istorie şi ajutaţi-ne să continuăm acest proiect frumos.

Pentru ultima dată: realizat de Cristina Negrutu, editorialist al Revistei Cercului de Istorie “Privire în trecut”

Generaţia mea este una de sceptici, în special în legătură cu orice ţine de elemente de cult religios sau de moştenire culturală. Circumstanţele în care se găseşte societatea noastră astăzi, precum şi vălmăşagul de schimbări venite odată cu explozia mediatică şi cu sursele de informare abundente şi omniprezente au dus la crearea unor serii de adolescenţi destul de neîncrezători, selectivi, rezervaţi în legătură cu informaţiile cu care vin in contact.

Am ţinut să încep cu asta pentru a scoate în evidenţă care e principalul obstacol pe care îl ai in vizor când realizezi o lucrare de tipul celei prezentate aici. Obstacolul e publicul-ţintă, mai precis asteptările publicului-ţintă.

Fiind “un mândru exponent al generaţiei mele”, pot să spun că am avut de-a face cu aceeaşi neîncredere când mi-a fost prezentată lucrarea. Şi, într-adevăr, e justificat : e o biserică mică dintr-un sat mic dintr-o comună mică… Creierul meu corupt de influenţa neiertătoare a internetului deja era dezamăgit : unde era doza lui de senzaţional? Cum rămâne cu nevoia lui de epic?

Acesta e motivul pentru care, în momentul de faţă, mă vad responsabilă să-i informez pe ai mei tovarăşi cititori că toate nevoile lor vor fi în siguranţă parcurgând prezenta lucrare. Personal, m-a surprins într-un mod extrem de plăcut realismul autorului, precum şi impresia de siguranţă pe care o emană textul, prezentând cu o doză de subiectivism (binevenită, de altfel) o serie de informaţii documentate despre un edificiu încărcat de valoare istorică şi culturala din comunitatea in care a crescut.
Aşadar, studiul de caz despre Biserica de lemn de la Păuşesti descrie într-un mod armonios şi pitoresc o pată de culoare. Pete de culoare sunt peste tot în jurul nostru. Ce-ar fi să încercăm să le vedem şi să le descriem şi noi într-un mod armonios şi pitoresc? Sau dacă nu, haideţi să îi apreciem pe cei ce o fac.