Prima pagina   |   Planul de actiune   |   Comitetul Eco-Scoala   |   Activitati   |   EcoGalerie   |   Contact   |   Despre CCDG

Studiu ecologic asupra lacului de acumulare Rediu - Iasi - mai 2011

Mediul în care trăim suferă în permanenţă ca urmare a acţiunilor noastre voluntare sau accidentale. Specii de animale şi plante dispar aproape zilnic. Acest proiectul de învăţare-cercetare, îşi propune efectuarea unui studiu ecologic asupra zonei Lacului Rediu în vederea stabilirii condiţiilor de mediu specifice acestui ecosistem. Din perspectiva geografiei, elevii vor identifica şi localiza unităţile hidrografice specifice ariei , vor analiza gradul de turbiditate a râului Rediu, posibilitatea de colmatare în zona de vărsare în lacul Rediu şi formarea unei microdelte. Prin corelarea informaţiilor obţinute de studiul faunistic şi floristic, hidrografic şi fizico-chimic elevii vor stabili dacă este posibilă transformarea acestei zone precum şi modul în care se poate realiza. Elevii au avut la dispoziţie o serie de materiale (prezentări Power Point, materiale cartografice, ş.a.) pentru a fi capabili să-şi însuşească noile achiziţii.

galerie