Reciclabile sticle plastic 2025

Activitatea a avut loc la inceputul lunii ianuarie (6-10.01.2025), prin implicarea doamnelor profesor Carmen Sirbu si Elena Chirila, care au indrumat elevii din clasele de gimnaziu pentru realizarea unor produse decorative. Acestia au dat dovada de ingeniozitate si au utilizat resturile de materiale reciclabile din sticla, plastic si carton, colectate de acasa, pentru ansamblarea unor obiecte decorative eco. Cu sprijinul domnului administrator, obiectele au fost expuse la parterul si demisolul corpului de liceu, in standuri special amenajate. La final, elevii au realizat fotografii cu zona amenajata, pe care le-au prezentat colegilor.
GALERIE FOTO