Seminarul Naţional “Parteneriat în educaţia pentru mediul înconjurător”
Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie a organizat în data de 29 septembrie 2018 ediţia a XX-a a Seminarului Naţional “Parteneriat în educaţia pentru mediul înconjurător”, în care s-au prezentat realizările şcolilor implicate în programele mondiale coordonate: Eco-Şcoală, Tineri reporteri pentru mediul înconjurător, Să învăţăm despre pădure şi proiectele naţionale: Patrula Eco, Eco-Fotografia anului şi s-au acordat diplomele şi certificate de participare la programe, precum şi premiile la concursurile naţionale de educaţie pentru mediu. Din partea Liceului Teoretic de Informatică Iași, au participat doamna director adjunct, prof. dr. Adina Romanescu și coordonatorul Eco-Scoală, domnul prof.Valeriu Vîlcu. Scopul întâlnirii l-a constituit prezentarea celor mai bune practici în promovarea programelor de educaţie pentru mediu. Invitat de onoare a fost președintele ”Foundation for Environmental Education”, doamna Lesley Jones.
GALERIE FOTO